Dupa ce duminica trecuta am revenit cu drag la teatru la o piesa intitulata “Tu esti dumnezeul meu…” aseara am fost la o alta piesa de sezon, dupa vremea de afara, pusa in scena de Teatrul Național “Vasile Alecsandri”, piesa intitulata “Iarna dragostei noastre” de Nadejda Ptușkina.
“Acest spectacol este, de fapt, o frumoasă poveste de iarnă pentru adulţi. Un spectacol care îţi cerne în suflet, precum o fantastică ninsoare, speranţa, credinţa şi dragostea! Ar mai avea un subtitlu metaforic – Insula Iubirii. Aici, în această Casă, domină iubirea adevărată, cea care nu dispare odată cu trecerea anilor. Nimerind aici, dar deloc întâmplător, un om chinuit de singurătate şi angoase, se debarasează de tot ce este inutil şi obsedant, regăsindu-se pe sine însuşi, regăsind de fapt Iubirea. Altfel care ar fi scopul suprem al existenţei umane, dacă nu acest sentiment sublim ?! E, dacă vreţi, o lungă epistolă teatrală către Moş Crăciun, deoarece evenimentele se petrec între minunatele sărbători de iarnă, Crăciun şi Revelion.
Să nu încetăm să credem în minuni, s-ar putea ca odată şi odată să vină mult aşteptata Iarna dragostei noastre. Emil Gaju.”
As mai avea multe de spus dupa aceasta sceneta insa probabil aceste ganduri trebuiau asternute aseara asa ca acu prefer sa inchei cu o melodie! 
O duminica placuta tuturor!